Beauty Made Easy

Ruj mat RUBY / LE PAPIER

6g

35 lei

POVESTEA LE PAPIER

,,Apa și aerul, cele două fluide esențiale, de care depinde viața însăși, au fost transformate în pubele globale.'' Jacques Cousteau

Brand-ul danez Beauty Made Easy și-a propus, mai concret spus, a luat decizia ca până în anul 2023 să devină 100% plastic free. Vor fi folosite exclusiv materiale biodegradabile și reciclabile și, ca obiectiv adițional, Beauty Made Easy dorește să implementeze o zero waste policy.

Iar noua linie Le Papier este pasul hotărât și hotărâtor în aceste direcții. Este, poate, primul demers de acest fel din lume – introducerea unei linii de produse zero plastic, minimal waste, biodegradabile, vegane și cu formule bazate pe ingrediente de origine naturală.

Ambalajul acestor noi produse este realizat numai și numai din hârtie, acesta urmând să fie descojit, îndepărtat treptat, pe măsura folosirii și consumării balsamului sau rujului pe care îl conține. Cu alte cuvinte, produsul se va termina în același timp cu ambalajul său. Eventualul capăt de sfârșit al produsului pentru buze pe care nu mai dorim sau nu mai reușim să îl aplicăm este complet biodegradabil.

CUM FUNCȚIONEAZĂ

Aplică produsul, îngrijește-ți buzele. Și, apoi, atunci când vârful balsamului/rujului s-a tocit, folosește șnurulețul cu care este prevăzut pentru a dezlipi aproximativ jumătate de centimentru de hârtie din jurul acestuia și, cu degetele, îndepărtează, în spirală, hârtia până când produsul tău preferat poate fi, din nou, aplicat cu ușurință.

RUJURILE HIDRATANTE MATE LE PAPIER

Rujul mat de la Beauty Made Easy oferă o culoare de lungă durată dublată de un efect matifiant, obținut prin intermediul acțiunii amidonului extras din tărâțe de orez.

Adițional, formula sa conține ingrediente hrănitoare, precum uleiuri, unturi și ceruri naturale: ulei de migdale dulci, ulei de cocos, ulei de ricin, unt de shea, ceară de candelilla, ceară de semințe de floarea soarelui și ceara menționată de tărâțe de orez, cu toatele asigurându-se de faptul că buzele rămân moi și catifelate.

  • vegan
  • biodegradabil
  • 0% plastic

Beauty Made Easy refolosește, reciclează și alege materii prime și materiale cu cel mai scăzut impact posibil asupra mediului.

,,Planeta Pământ este ceea ce avem, cu toții, în comun.'' Wendell Berry

Pe planeta noastră suntem complet conectați unii cu ceilalți. Acțiunile înfăptuite într-un loc reverberează până de cealaltă parte a lumii. Logic și uman, această realitate exclude individualismul și indică adevărul conform căruia trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi soluții funcționale indiferent de și în condițiile diferențelor și diversității pe care le manifestăm.

Știai că...

... dacă ne menținem stilul de viață, în 2050, în oceanele lumii va fi mai mult plastic decât pește?

... industria de beauty a produs peste 142 miliarde de piese de ambalaj în 2018, acestea ajungând, majoritar, în oceane și gropi de gunoi? Cea mai mare parte a acestor miliarde și miliarde de ambalaje sunt ne-reciclabile.

În felul acesta, Beauty Made Easy a început să caute alternative, să caute să conceapă produse cosmetice cu profil diferit și cu un alt impact. Și a găsit, a găsit o variantă de ambalaj complet fără plastic.

Pentru balsamurile și rujurile Le Papier, Beauty Made Easy folosește ambalaj din hârtie. Aceasta provine din lemn scandinav, din păduri gestionate sustenabil. Iar hârtia este, desigur, biodegradabilă și reciclabilă. Aceasta se poate descompune în orice mediu. Păstrată cu grijă, în condiții de umiditate redusă și departe de razele directe ale soarelui, își păstrează proprietățile ani de-a rândul. Odată ajunsă în pământ sau apă, însă, se va degrada și descompune natural spre a fi, apoi, asimilată de către ecosistem.

Principiul no waste este reperul și mai cuprinzător la care se raportează aceste noutăți Beauty Made Easy. Odată ce rujul s-a terminat, s-a terminat și ambalajul său.

Tot mai mulți oameni își doresc să elimine resursele de origine animală din viața și consumul lor zilnice. Desigur, produsele Beauty Made Easy nu sunt testate pe animale, sunt, așadar, cruelty-free. Fiind lipsite și de materii prime derivate din surse animale, acestea respectă și etica vegană.

Ingrediente: coco-caprylate/caprate, hydrogenated coconut oil, helianthus annuus seed wax, caprylic/capric triglyceride, oryza sativa starch, oryza sativa bran wax, prunus amygdalus dulcis oil, hydrogenated castor oil, butyrospermum parkii butter, behenyl behenate, polyhydroxystearic acid, stearyl heptanoate, tocopherol, stearyl caprylate, euphorbia cerifera cera, glycine soja oil, +/- ci 77492, ci 77891, ci 77491, ci 77499, ci 15850

Ingrediente principale: migdale, cocos, ricin, unt de Shea, vegan