Îngrijirea orală: de la provocare la plăcere



2020 ne va rămâne în memorie și ca anul în care cantitatea de săpun utilizată de a crescut substanțial. Ceea ce nu se întâmplă, din păcate, și în privința consumului de pastă de dinți și a igienei orale, în general, la care suntem, conform unei recente statistici europene, pe ultimul loc din UE.

Gesturi mici, care ar trebui să devină reflex precum spălatul pe dinți de două ori pe zi (cel puțin), perierea corectă (timp de minimum două minute), schimbarea periuței o dată la trei luni, utilizarea apei de gură și a aței dentare par mai degrabă o corvoadă pe care facem tot posibilul să o evităm.

2020 a fost însă și un an al noilor ritualuri, în care ne-am văzut împinși către reinventări, prin urmare de ce să nu pariem și pe cele 2 minute?
2 minute în care să ne spălăm pe dinți, dar nu oricum, ci cu produse naturale care au grijă de noi, dar și de planetă.

I
Despre periuța de dinți se spune că varianta cu peri ar fi apărut în China secolului al XV-lea. Perii de porc mistreț erau pe-atunci atașați unei structuri din os sau bambus.

În 1938 apare periuța cu peri din nylon lansată pe piață de compania americană DuPont de Nemours, iar restul e istorie.

Având în vedere că duritatea perilor nu trebuie să fie foarte mare pentru a evita lezarea gingiilor, berlinezii de la Biobrush au creat o periuță cu o duritate redusă spre medie, cu peri grupați în mănunchiuri care favorizează rezultate de curățare performante. Bonus: uleiul de ricin este prezent asigurând un conținut zero de substanțe nocive. Iar mânerul, ei bine, acesta este fabricat din așchii nefolosibile de lemn.

O altă varianță de periuțe de dinți prietenoase cu mediul sunt cele propuse de Hydrophil, care ne duc cu gândul la China secolului XV, având în vedere că sunt făcute din bambus. Perii sunt din nylon fara BPA, iar duritatea acestora poate fi aleasă din variantele medium sau extra-soft.

Și pentru că periuțele de dinți se simt bine acompaniate, tot cei de la Hydrophil propun un etui din bambus și un pahar pentru periuță și pastă de dinți realizat dintr-un biomaterial cunoscut drept „lemn lichid”. Tot la capitolul pahare pentru periuță mai merită menționat și cel din bioplastic de la Saling Naturprodukte.

Pentru adepții zero plastic, brandul britanic Georganics are soluția: periuțe de dinți cu mâner din lemn de fag și peri fără BPA, cu duritate medie sau redusă. Iar pentru cei atrași de eficiența dată de tehnologie, Georganics are și o propunere de periuță electrică sonică, care  ne poate scuti să numărăm în gând până la cele 120 de secunde necesare unei perieri corecte.

II

Pasta de dinți este un univers în care te poți pierde printre plante medicinale, minerale și arome. Dacă ați făcut vreodată un ierbar atunci probabil vă vor impresiona pastele sau gelurile de dinți Weleda pe bază de gălbenele, ratanhia, smirnă, mușețel sau cea cu mentă de la Dr. Bronner.

Vă place să zâmbiți de cu bună dimineață? Atunci cheia este mai mult ca sigur pasta de dinți Pulpe de Vie, brandul cu denumiri jucăușe. Puteți alege între Fresh Kiss și Minter is Coming.

OK, dacă aveați senzația că ați văzut tot, ce părere aveți despre pastă de dinți sub formă de tablete la borcan? La borcan de sticlă, desigur...

Georganics s-au gândit că nu ar fi rău să știm exact ce cantitate de pastă trebuie folosită și așa că au etalat pasta de dinți sub formă de tablete, cu cărbune, pentru albire, ulei organic de mentă pentru extra-prospețime sau ulei esențial organic de portocale, formulă ideală și pentru copii. Pe aceleași principii active se bazează și variantele de pastă de dinți sub formă de pudră sau clasică, toate mizând pe ambalaje fără plastic.

Și ultimul sosit în gama, care le întrece pe toate – săpunul natural pentru curățarea dinților. Pastă de dinți sub formă de săpun. În buna tradiție a celor de la Georganics – zero plastic, ambalat într-un mic tub de carton și care, folosit câte 2 minute de două ori pe zi, durează aproximativ șase luni!

Patriotism local? Brandul românesc Sabio are în gamă paste de dinți și pudră naturală pentru albire pe bază de cărbune activ din bambus.

III

Apa de gură sau ața dentară sunt elemente care completează fericit ritualul nostru de îngrijire orală.

Ratanhia este o plantă originară din America de Sud și stă la baza formulei apei de gură de la Weleda.

Magicienii de la Georganics ne provoacă să „get out of the box” și să încercăm apă de gură în formă solidă, de tablete, într-un trio care merge de la cărbune ori mentă până la portocală. Iar pentru un extra pas în lupta cu placa dentară și bacteriile, tot de la ei există uleiul pentru igiena orală – un amestec de uleiuri plus ulei de cocos organic.

Ața dentară, se știe, poate veni de hac acelor resturi alimentare pe care periuța de dinți nu le poate atinge. Iar Georganics propun variante surprinzătoare atât estetic cât și sub raportul ingredientelor cum ar fi mixul de fibre de cărbune și PLA pe bază de porumb și uleiuri esențiale organice.


Încheiem cu o ultimă recomandare pentru cei care au renunțat demult la periuțele de dinți clasice – încercați periuța de dinți electrică sonică de la Georganics. Tehnologia sonică și oscilațiile de înaltă frecvență asigură îndepărtarea plăcii dentare și prevenirea acumulării tartrului.

Iar pe lângă toate calitățile referitoare la curățarea impecabilă mai are un mare avantaj – trebuie încărcată în medie de abia la 5 săptămâni. Ceea ce o face un bun însoțitor și atunci când călătorim, pentru că încărcătorul poate să rămână liniștit acasă. ;-)

La atâtea variante nu vă putem dori decât 2 minute cu spor!

Related Products


Related Categories


Îngrijire orală

Îngrijire orală

Îngrijire orală naturală sub toate formele! Paste, pudre, tablete, ațe dentare și accesorii zero waste.