banda cu text curgător pentru diverse mesaje

CATEGORII

BRANDS

Fulgi de săpun de Marsilia pentru rufe HIPOALERGENICI

75 lei

Cantitate: 750 g
Preț / 1 g: 0,10 lei

Categorie:

Livrare gratuită
>250 lei București
>300 lei în țară

Artizani savonieri încă de la 1828, Rampal Latour realizează săpunuri de Marsilia de cea mai înaltă calitate, după metoda tradițională marseieză. Săpunul este transformat în fulgi fini care curăță impecabil țesăturile atât în mașina de spălat cât și în cazul spălării manuale. Datorită conținutului ridicat de glicerină naturală, țesăturile rămân moi la atingere.

Fără ingrediente sintetice, fulgii de săpun naturali spală hainele în aşa fel încât odată spălate, acestea să nu irite nici cea mai sensibilă piele, nici cea a bebeluşilor.

Este detergentul perfect pentru întreaga familie. Fulgii de săpun pot fi folosiţi pentru spălarea hainelor albe sau colorate, a hainelor din lână şi mătase, dar şi a hainelor pentru bebeluşi.

  • Fără parfum, realizați din 100% uleiuri vegetale, ideali pentru piele sensibilă. Fulgii de săpun au parfumul tipic al săpunului de Marsilia.
  • Spală orice fel de țesături la modul cel mai delicat iar glicerina emolientă din conținut, prezentă în mod natural în săpunul de Marsilia, are efectul de balsam. Fulgii sunt astfel ideali și pentru țesăturile fine.
  • Pot fi folosiți la orice temperatură atât în mașina de spălat cât și pentru spălarea manuală a rufelor (peste 40°C fără diluare; la temperaturi sub 40°C este necesară diluarea lor în apă caldă)
  • Fulgii de săpun de Marsilia sunt foarte fini și rezultă din fabricarea săpunului după metode tradiționale, dar cu eco responsabilitate – în procesul de fabricație Rampal Latour folosește de 7 ori mai puțină energie, de 4 ori mai puțină apă și conservă pe tot parcursul procesului glicerina naturală. Fulgii de săpun sunt certificați Ecocert Greenlife.
  • Conținut pentru 50 spălări la mașina de spălat

Instrucţiuni de folosire:

Pentru maşina de spălat rufe – spălare la temperaturi de min. 40°

Luați o mână de fulgi (20g = 2 linguri) pe care îi mărunțiți în palmă și îi presărați direct în cuva mașinii, peste rufe. Ulterior clătiți mâinile.

Pentru maşina de spălat rufe – spălare la temperaturi mai mici de 40°

Puteţi folosi fulgii de săpun și la temperaturi mai mici. Trebuie doar să diluați 20g de fulgi într-un pahar cu apă fierbinte, până obţineţi un amestec omogen. Turnați apoi conținutul direct în cuva mașinii, peste rufe.

Pentru spălare manuală

Fulgii de săpun pot fi folosiţi şi pentru a spăla hainele manual, fără a afecta fibrele materialelor.

Se folosește 1 lingură de fulgi de săpun pentru fiecare 5 litri de apă. Dizolvați fulgii într-un pahar cu apă fierbinte până obţineţi un amestec omogen, adăugaţi apoi lichidul peste hainele aflate deja la înmuiat. După spălare, se clătesc bine.

Îndepărtarea petelor

Pentru îndepartarea petelor puteţi folosi săpunul organic de Marsilia de la Rampal Latour. Înainte de spălare, se umezește porțiunea pătată și se aplică săpunul de Marsilia. Se lasă să acționeze câteva minute, apoi se introduc hainele în maşina de spălat.

Adăugaţi propriul parfum

Dacă doriţi ca hainele să aibă un parfum anume, adăugaţi împreună cu fulgii de săpun câteva picături de ulei esenţial (ex: lavandă, lămâie etc.) în maşina de spălat în locul rezervat balsamului de rufe. Totuşi, ţineţi cont de faptul că până şi uleiurile esenţiale 100% naturale pot irita pielea foarte sensibilă.

Foarte important – separaţi hainele albe de cele colorate.

Informaţii generale – economisiţi apă şi energie

Stiaţi că dacă spălaţi la 30° folosiţi cu 60% mai puţină electricitate decât dacă spălaţi la 40° (şi de 7 ori mai puţină electricitate decât la 95°)? Şi că un program scurt foloseşte cu 28% mai puţină apă decât unul lung?

Cu fulgii de săpun puteţi folosi cu uşurinţă un program scurt la 30°, fără pre-spălare. 

Fulgii de săpun protejează pielea, dar şi mediul înconjurător.

• săpun uscat concentrat din uleiuri 100% naturale, certificate RSPO (Roundtable on Sustainable Palm Oil)

• 0% aditivi artificiali pentru spălarea hainelor colorate

• 0% parfum sintetic

• 0% agenţi de curăţare sintetici

• 0% parabeni, EDTA, conservanţi

• 0% agenţi de spumare care poluează mediul înconjurător

Ambalajul fulgilor este realizat din hârtie reciclabilă și biodegradabilă. Aceasta păstrează fulgii la modul optim, favorizând procesul de uscare naturală a acestora.

Sodium Palmate, Sodium Cocoate, Aqua (Water), Glycerin, Sodium Chloride, Sodium Hydroxide.

Uleiul de palmier este obținut prin RSPO (Roundtable on Sustainable Palm Oil), rețea dedicată prevenirii defrișărilor și care respectă dezvoltarea durabilă. Săpun uscat concentrat, din uleiuri pur vegetale. Uleiul de palmier utilizat este certificat RSPO (Roundtable on Sustainable Palm Oil). Conținutul de apă este de mai puțin de 10% la momentul ambalării.

Certificat Ecodetergent de Ecocert Greenlife, conform standardului COSMOS.

Despre RAMPAL LATOUR

RAMPAL LATOUR – SAVONIERI DIN PROVENCE DIN 1828

Săpunurile Rampal Latour se realizează în Provence încă din 1828, după un savoir-faire transmis de-a lungul a cinci generații de artizani specializați în fabricarea săpunului. Astăzi, manufactura continuă să producă în Salon-de-Provence, păstrând metodele tradiționale de fabricare a săpunului de Marsilia și combinându-le cu tehnologia și inovația contemporană.

Gama Rampal Latour cuprinde săpunuri de Marsilia, săpunuri parfumate, produse pentru îngrijirea pielii și o gamă certificată organic. Pentru parfumarea săpunurilor sunt folosite parfumuri și esențe din Provence, inclusiv creații de parfumeri din Grasse.

ISTORIA RAMPAL LATOUR

În 1828, Pierre Rampal devine maestru săpunar la manufactura Court-de-Payen din Marsilia, oraș considerat centrul istoric al săpunului de Marsilia. Meșteșugul este transmis apoi generațiilor următoare ale familiei, iar unul dintre urmași, Pierre Rampal, se stabilește la Salon-de-Provence, unde lucrează la fabrica de săpun Gounelle și produce săpunuri și uleiuri sub marca „La Côte d’Azur”.

În 1900, Pierre Rampal primește medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris. În 1907, deschide fabrica Rampal-Fils la 71 rue Félix Pyat din Salon-de-Provence, aceeași adresă care rămâne legată de istoria manufacturii și astăzi.

De-a lungul deceniilor, familia Rampal continuă să dezvolte și să diversifice producția. În 1935 apar primele săpunuri de toaletă, iar în anii următori manufactura dezvoltă noi produse, de la șampoane și săpunuri parfumate până la fulgi de săpun pentru rufe.

În 2004, René Rampal, nepotul lui Pierre Rampal și atunci în vârstă de 87 de ani, transmite mai departe lui Jean-Louis Plot cunoștințele și rețetele păstrate de familie de-a lungul generațiilor. Din această transmitere a savoir-faire-ului se naște marca Rampal Latour.

În 2008 este lansată prima gamă de produse certificate organic, iar în 2014 Rampal Latour lansează primul săpun de Marsilia Extra Pur certificat de Ecocert, conform referențialului COSMOS Natural.

TRADIȚIE ȘI INOVAȚIE

În 2016, Rampal Latour inaugurează o fabrică modernă în Salon-de-Provence, dedicată producției de săpun de Marsilia. Săpunurile sunt în continuare fabricate în cazane, după metoda tradițională „à la Marseillaise”, folosind uleiuri 100% vegetale.

După trei ani de cercetare, Rampal Latour dezvoltă și brevetează un nou procedeu de fabricație care permite păstrarea naturală a unei părți din glicerina vegetală formată în timpul saponificării. În același timp, procedeul reduce consumul de apă de până la patru ori și pe cel de energie de până la șapte ori.

În 2016, Rampal Latour primește și distincția franceză Entreprise du Patrimoine Vivant (EPV), acordată companiilor care dețin un savoir-faire artizanal sau industrial de excelență.

Astăzi, Rampal Latour continuă să dezvolte produse naturale și certificate organic, păstrând în centrul activității sale meșteșugul tradițional al săpunului de Marsilia și savoir-faire-ul transmis de-a lungul generațiilor.

Rampal Patou – 71 rue Félix Pyat, 13300 Salon-de-Provence, France – [email protected]

S-ar putea să îți placă și:

Detergent de vase LIME
51 lei
Detergent lichid pentru rufe Wildflowers – 35 spălări
80 lei
Săpun de Alep împotriva petelor
23 lei
Balsam de rufe Citrus Zest
49 lei
Purificator natural de aer – lavandă & eucalipt
49 lei

Caută produse

Produsul a fost adăugat în coș

Caută produse