SABIO

Extract concentrat pentru păr și scalp cu urzică și mesteacăn

118ml

68 lei

Extractul concentrat pentru păr și scalp cu urzică și mesteacăn este obținut prin macerarea la rece în ulei de măsline extravirgin, timp de 4 săptămâni, a  frunzelor uscate de urzică și de mesteacăn alb. Are efect condiţionator capilar şi netezeşte firele de păr, oferindu-le strălucire, fineţe şi supleţe. Parfumează discret părul.

Sabio a ales ca bază de extracție uleiul de măsline extravirgin pentru calitățile sale antioxidante şi pentru că este deosebit de eficient în extragerea valoroaselor substanțe active din frunzele de urzică și de mesteacăn alb.

Vitaminele A şi E din uleiul de măsline sunt absorbite uşor în păr și scalp, ajutând la menţinerea elasticităţii şi hidratării acestora.

Recunoscute pentru beneficiile pe care le aduc scalpului şi părului, urzica și mesteacănul alb sunt plante medicinale veritabile, alese pentru combaterea calviției, fortificarea părului, în caz de mătreaţă, mâncărimi sau păr gras.

Uleiul esențial de salvie este adăugat pentru aroma şi parfumul clasic, înţepător, picant, iar uleiul esențial de lavandă pentru efectul relaxant pe care îl are asupra sistemului nervos.

Administrare:
Se aplică uniform o cantitate potrivită de extract pe scalp și se masează ușor, cu mișcări circulare, timp de câteva secunde, pentru a realiza o distribuție uniformă a produsului pe întreg scalpul. Ulterior, se aplică extractul și pe lungimea firelor de păr, cu ajutorul palmelor, insistând asupra vârfurilor.

Se acoperă apoi părul cu un prosop și se lasă serumul să acţioneze cel puţin 2 ore sau chiar peste noapte. Ulterior, se spală părul în mod obișnuit. Tratamentul se va urma timp de 1-2 luni, cu aplicare de 2 ori pe săptămână.

Recomandari:
•    efectuaţi un test prealabil utilizării produsului, în pliul cotului, cu cel puţin 24 de ore înainte de aplicare;
•    a se evita utilizarea de către persoanele hipertensive, de către femeile însărcinate sau care alăptează;
•    nu lăsaţi la îndemâna copiilor;
•    a se feri de razele soarelui,
•    numai pentru uz extern.

Valabilitate : 6 luni de la data deschiderii.


Ingrediente: olea europaea oil/ulei de măsline, urtica dioica leaf /frunze de urzică, betula alba leaf/frunze de mesteacăn alb, tocopherol/vitamina E, salvia officinalis oil/ulei esenţial de salvie, lavandula angustifolia oil/ ulei esenţial de lavandă.

Ingrediente principale: urzica, mesteacan, masline