banda cu text curgător pentru diverse mesaje

CATEGORII

BRANDS

Out of stockOut of stock

Săpun natural cu glicerină GLICERO

22 lei

Cantitate: 90 g
Preț / 1 g: 0,24 lei

Livrare gratuită
>250 lei București
>300 lei în țară

GLICERO săpun natural cu glicerină este un săpun natural lucrat manual, nonalergenic, eco, fără coloranti, fără parabeni, fără steril.

GLICERO este un săpun unisex cu o aromă neutră nobilă.

Glicerina ajută la menţinerea aspectului tânăr şi sănătos al pielii. Asigură retenţia apei pentru a păstra pielea în bună stare. Acţionează ca un film protector împotriva factorilor care provoacă uscarea excesivă a pielii şi accelerează îmbătrânirea acesteia. Glicero săpun natural cu glicerina, este un săpun aristocratic, intens spumant, aduce plăcere actului de spălare. Formatul natural asigură reale calități nonalergenice.

Formatul clasic, solid, se adresează persoanelor conservatoare. Grafica și ambalarea susțin imaginea de oldie but goldie soap. Formele imperfecte întăresc formatul non-industrial caracteristic vremurilor trecute. Ambalajul din hârtie întărește caracteristica eco-friendly a produselor Cheia.

Glicero săpun natural cu glicerină este un format  tradițional, dar care utilizează ingrediente și tehnologie contemporană. Oleina din unturile animale, care reprezintă legătura cu standardul românesc, aduce maximum de calități tensioactive. Uleiul de palmier aduce catifelare, uleiul de cocos acea spumare abundentă, unică în istoria Cheia mai lungă de un secol. Reacția de saponificare se face după dozare științifică contemporană. Procesarea se face la rece pentru transferul calităților ingredientelor spre formatul saponificat. Prin acest procedeu glicerina rezultată în procesul de saponificare rămâne captată în masa de săpun.

Săpunul Cheia secolului XXI este cel mai înalt calitativ săpun Cheia existent vreodată. Este îmbinarea tradițiilor cu cerințele actuale și respectă principiile înaintașilor săi. Manufacturarea aduce maximum de grijă spre consumator. Fiecare produs este tăiat de mană de om. Este analizat la uscare de privire de om. Este ambalat de mână de om, sub privire de om. Loturile mici asigură maximum de siguranță.

Istoric:

Istoria Cheia începe la 1886 în Galați, unde Lipa Braunstein obține de la primărie dreptul de a deschide fabrica familiei sale. În 1891 familia Braunstein își numește fabrica Apollo, iar în 1901 se înregistrează denumirea Cheia. În 1908 cu 60 de angajați produce 120.000 kg de săpun, între sortimente regăsindu-se varianta de “săpun românesc”.

În perioada interbelică, Cheia era esențialmente un săpun burghez adresat industriașilor, avocaților, doctorilor și funcționarilor publici. În timpul celui de-al doilea război mondial, prin varianta cazonă Străjerul Sănătății, a făcut parte din trusoul soldaților români. “Acel săpun cu cheie” a fost săpunul perfect pentru spălarea uniformei, a mâinilor, a corpului, dar și pentru bărbierit.

În 1948 fabrica a fost naţionalizată. În timpul comunismului a ajuns principalul producător de săpun din România, cu peste 2.000 de angajaţi, însă rețetele se minimalizează și i se restrânge specializarea. În orice familie românească săpunul Cheia acoperea toate funcţiile – spălarea mâinilor şi corpului, spălarea părului, bărbieritul, spălarea rufelor sau a covoarelor. Glumele specifice acelor vremuri de tipul “Vrei să cucereşti femeia? Foloseşti săpunul Cheia!” sau “Ce și-ar fi dorit femeia? Dacă nu săpunul Cheia!” devin sloganuri hazlii.

Odată cu căderea comunismului fabrica nu s-a adaptat vremurilor. Însă din 2010 povestea se rescrie. Și acum, ca și la începuturile ei, Cheia este o afacere de familie. Și acum, ca și atunci, se folosesc ingrediente naturale, se lucrează manual, se taie manual, se ștanțează manual, cu deosebită grijă.

Săpunul Cheia rescrie cu mândrie o istorie mai lungă de 100 de ani.

Mix de ulei de palmier, ulei de cocos si unturi saponificate, aroma,glicerina. INCI: elaeis guineensis oil, aqua, cocos nucifera oil, sodium hydroxide, lard, flavor, glycerine.

Despre CHEIA

Istoria Cheia începe la 3 martie 1886 pe strada Traian nr. 21-23 a unui oraș cosmopolit din România, Galați, unde Lipa Braunstein obține de la primărie dreptul de a deschide fabrica familiei sale (conf. istoricului Tudose Tatu în cartea „Istoria trudită a fabricilor uitate”). La acea vreme William Procter și James Gamble tocmai atinseseră maximum de notorietate în calitate de furnizori de săpun și lumânări pentru armata confederală nord-americană în războiul civil, iar Wiliam Colgate inova cu săpunurile sale prin parfumare cu uleiuri esențiale. Apoi, în 1890, farmacistul Paul Carl Beiersdorf fonda Nivea, iar în 1898, the B. J. Johnson Company fonda săpunul Palmolive.

În 1891 familia Braunstein își numește fabrica Apollo, iar în 1901 se înregistrează denumirea de Cheia. În 1908 cu 60 de angajați produce 120.000 kg de săpun, între sortimente regăsindu-se varianta de “săpun românesc”. În acele vremuri, în 1903, farmacistul Hans Schwarzkopf din München inventa șamponul praf și începea colaborarea cu Fritz Henkel.

În perioada interbelică, Cheia este esențialmente un săpun burghez adresat industriașilor, avocaților, doctorilor și funcționarilor publici. Era specializat pe funcții și promovat sub limbaje educaționale (conf. arhiva Ziarului Universul din 1936).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin varianta cazonă "Străjerul Sănătății", săpunul a făcut parte din trusoul soldaților români. “Acel săpun cu cheie” a fost săpunul perfect pentru spălarea uniformei, a mâinilor, a corpului, dar și pentru bărbierit. Variantele superioare erau apreciate de ofițerii germani care îl asociau cu săpunurile franțuzești, fiind considerat superior celor germane.

În 1948 fabrica a fost naționalizată. Pe vremea lui Ceaușescu, în 1975, în plină perioadă de industrializare a României, fabrica a fost retehnologizată ajungând principalul producător de săpun din România, cu peste 2.000 angajați. Deși rețetele se minimalizează și i se restrânge specializarea, săpunul Cheia devine universal în societatea acelor vremuri: în industrie, în armată, în agricultură. În orice familie românească săpunul Cheia acoperea toate funcțiile – spălarea mâinilor și corpului, spălarea părului, bărbieritul, spălarea rufelor sau a covoarelor. Glumele specifice acelor vremuri de tipul “Vrei să cucerești femeia? Folosești săpunul Cheia!” sau “Ce și-ar fi dorit femeia? Dacă nu săpunul Cheia!” devin sloganuri hazlii. Odată cu căderea comunismului, fabrica nu s-a adaptat vremurilor. Din 2010, pe aceleași principii curate de la început, povestea se rescrie.

Și acum, ca și la începuturile ei, Cheia este o afacere de familie. Și acum, ca și atunci, se folosesc ingrediente naturale, se lucrează manual, se taie manual, se ștanțează manual, sub privire de om, cu deosebită grijă.

Săpunul Cheia rescrie cu mândrie o istorie mai lungă de 100 de ani.

SC APOLLO CHEIA SRL – Str. Forestierilor nr. 210, Baia Sprie, Maramureș, România

S-ar putea să îți placă și:

Săpun de Alep cu chimion negru
23 lei
Săpun de Alep ulei de dafin 12%
32 lei
Săpun vegetal cu extract de gălbenele
35 lei
Cutie 3 săpunuri naturale piersică
58 lei
Cutie 3 săpunuri naturale flori de lavandă
58 lei

Caută produse

Produsul a fost adăugat în coș

Caută produse