banda cu text curgător pentru diverse mesaje

CATEGORII

BRANDS

Out of stockOut of stock

Săpun muncitoresc de semitoaletă

10 lei

Cantitate: 135 g
Preț / 1 g: 0,07 lei

Livrare gratuită
>250 lei București
>300 lei în țară

Cheia săpun de semitoaletă este un săpun muncitoresc pentru mâini rescris după principiile comuniste de pe vremea lui Ceaușescu.

Urmărește, ca în acele vremuri, maximum de calități de spălare, respectând standardul maximal de 72% substanţă grasă saponificată.

Pentru obținerea unui cost minimal, respectă principiul reciclării capetelor de producție din nivelele superioare de calitate. Petele de culoare închisă din interiorul săpunului provin din reciclări din alte tipuri de săpunuri, cum ar fi din cele cu cafea, sulf, scorțișoară sau argilă. Acestea ridică nivelul de calitate al săpunului de semitoaletă Cheia.

Baza acestui săpun este rescrisă pe aceleași principii minimaliste de tip comunist. La fel ca atunci este un săpun 100% săpun, nonalergenic și biodegradabil. Iar actuala prelucrare a ingredientelor selecționate și fabricarea contemporană aduce un miros proaspăt de săpun, total diferit de mirosul greu al săpunului acelor vremuri. De asemenea un maxim proces de umectare datorită procentului mare de glicerină rezultată din reacția de saponificare.

Principalele atribute ale acestui săpun Cheia de semitoaletă sunt calitatea maximă de spălare, caracternul non alergenic și economicos.

Caracteristicile lui şi dimensiunile ultrageneroase fac din Cheia săpun de semitoaletă, dedicat spălării mâinilor, produsul ideal în orice familie, întreprindere, instituție sau atelier.

Ambalajul în hârtie de maculatură nu urmărește doar formatul biodegradabil fără plastic, ca o întoarcere la acel trecut mult mai prietenos cu mediul. Dorește să facă legătura cu acele vremuri gri, pale și terne. Grafica minimalistă, mată și pală, de-a dreptul anticomercială față de preceptele contemporane, vrea sa întărească legătura cu acele vremuri.

Istoric:
Istoria Cheia începe la 1886 în Galați, unde Lipa Braunstein obține de la primărie dreptul de a deschide fabrica familiei sale. În 1891 familia Braunstein își numește fabrica Apollo, iar în 1901 se înregistrează denumirea Cheia. În 1908 cu 60 de angajați produce 120.000 kg de săpun, între sortimente regăsindu-se varianta de “săpun românesc”.

În perioada interbelică, Cheia era esențialmente un săpun burghez adresat industriașilor, avocaților, doctorilor și funcționarilor publici. În timpul celui de-al doilea război mondial, prin varianta cazonă Străjerul Sănătății, a făcut parte din trusoul soldaților români. “Acel săpun cu cheie” a fost săpunul perfect pentru spălarea uniformei, a mâinilor, a corpului, dar și pentru bărbierit.

În 1948 fabrica a fost naţionalizată. În timpul comunismului a ajuns principalul producător de săpun din România, cu peste 2.000 de angajaţi, însă rețetele se minimalizează și i se restrânge specializarea. În orice familie românească săpunul Cheia acoperea toate funcţiile – spălarea mâinilor şi corpului, spălarea părului, bărbieritul, spălarea rufelor sau a covoarelor. Glumele specifice acelor vremuri de tipul “Vrei să cucereşti femeia? Foloseşti săpunul Cheia!” sau “Ce și-ar fi dorit femeia? Dacă nu săpunul Cheia!” devin sloganuri hazlii.

Odată cu căderea comunismului fabrica nu s-a adaptat vremurilor. Însă din 2010 povestea se rescrie. Și acum, ca și la începuturile ei, Cheia este o afacere de familie. Și acum, ca și atunci, se folosesc ingrediente naturale, se lucrează manual, se taie manual, se ștanțează manual, cu deosebită grijă.

Săpunul Cheia rescrie cu mândrie o istorie mai lungă de 100 de ani.


Mix de ulei de palmier si unturi saponificate, aroma. fara colorant, fara parabeni. Poate contine urme de ulei de cocos, ulei de masline, unt de cacao, unt de shea, ulei de struguri saponificate, argila, sulf, borax, bicarbonat, faina de struguri, turmeric, alaun, scortisoara, cafea, cacao praf – rezultate din reciclarea sapunurilor de calitati superioare. INCI: elaeis guineensis oil, aqua, sodium hydroxide, lard, flavor.

Despre CHEIA

Istoria Cheia începe la 3 martie 1886 pe strada Traian nr. 21-23 a unui oraș cosmopolit din România, Galați, unde Lipa Braunstein obține de la primărie dreptul de a deschide fabrica familiei sale (conf. istoricului Tudose Tatu în cartea „Istoria trudită a fabricilor uitate”). La acea vreme William Procter și James Gamble tocmai atinseseră maximum de notorietate în calitate de furnizori de săpun și lumânări pentru armata confederală nord-americană în războiul civil, iar Wiliam Colgate inova cu săpunurile sale prin parfumare cu uleiuri esențiale. Apoi, în 1890, farmacistul Paul Carl Beiersdorf fonda Nivea, iar în 1898, the B. J. Johnson Company fonda săpunul Palmolive.

În 1891 familia Braunstein își numește fabrica Apollo, iar în 1901 se înregistrează denumirea de Cheia. În 1908 cu 60 de angajați produce 120.000 kg de săpun, între sortimente regăsindu-se varianta de “săpun românesc”. În acele vremuri, în 1903, farmacistul Hans Schwarzkopf din München inventa șamponul praf și începea colaborarea cu Fritz Henkel.

În perioada interbelică, Cheia este esențialmente un săpun burghez adresat industriașilor, avocaților, doctorilor și funcționarilor publici. Era specializat pe funcții și promovat sub limbaje educaționale (conf. arhiva Ziarului Universul din 1936).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin varianta cazonă "Străjerul Sănătății", săpunul a făcut parte din trusoul soldaților români. “Acel săpun cu cheie” a fost săpunul perfect pentru spălarea uniformei, a mâinilor, a corpului, dar și pentru bărbierit. Variantele superioare erau apreciate de ofițerii germani care îl asociau cu săpunurile franțuzești, fiind considerat superior celor germane.

În 1948 fabrica a fost naționalizată. Pe vremea lui Ceaușescu, în 1975, în plină perioadă de industrializare a României, fabrica a fost retehnologizată ajungând principalul producător de săpun din România, cu peste 2.000 angajați. Deși rețetele se minimalizează și i se restrânge specializarea, săpunul Cheia devine universal în societatea acelor vremuri: în industrie, în armată, în agricultură. În orice familie românească săpunul Cheia acoperea toate funcțiile – spălarea mâinilor și corpului, spălarea părului, bărbieritul, spălarea rufelor sau a covoarelor. Glumele specifice acelor vremuri de tipul “Vrei să cucerești femeia? Folosești săpunul Cheia!” sau “Ce și-ar fi dorit femeia? Dacă nu săpunul Cheia!” devin sloganuri hazlii. Odată cu căderea comunismului, fabrica nu s-a adaptat vremurilor. Din 2010, pe aceleași principii curate de la început, povestea se rescrie.

Și acum, ca și la începuturile ei, Cheia este o afacere de familie. Și acum, ca și atunci, se folosesc ingrediente naturale, se lucrează manual, se taie manual, se ștanțează manual, sub privire de om, cu deosebită grijă.

Săpunul Cheia rescrie cu mândrie o istorie mai lungă de 100 de ani.

SC APOLLO CHEIA SRL – Str. Forestierilor nr. 210, Baia Sprie, Maramureș, România

S-ar putea să îți placă și:

Săpun de Alep cu iasomie
23 lei
Săpun de Alep cu chimion negru
23 lei
Săpun natural cu ovăz pentru bebeluşi şi copii
14 lei
Cutie 3 săpunuri naturale migdale
58 lei
Cutie 3 săpunuri naturale grapefruit
58 lei

Caută produse

Produsul a fost adăugat în coș

Caută produse