SALING NATURPRODUKTE

Oiță din lână – păpușă de mână WHITE

119 lei

Jucăriile din lână de la Saling – absolut încântătoare și o bucurie de la cei mici până la bunici!

Oița este păpușă de mână și devine adorabilă în momentul în care prinde viață când începem să o mânuim.

100% din natură. Accesoriile și jucăriile realizate în mica manufactură germană Saling Naturprodukte sunt produse naturale de la materii prime de cea mai bună calitate. Cea dintâi dintre aceste resurse prețioase este lâna provenită din oieritul local, în sistem free-range, mai precis cu oile crescute liber, în natură și mediul lor originar.

Produsele sunt realizate manual, fiind astfel unicat și create numai din lână virgină și bumbac.

Sunt jucării care se vor păstra pe termen lung, pentru că au o mare rezistență în timp.

Jucăriile din lână îndeplinesc directivele UE EN71 (1-3) și pot fi oferite și copiilor sub 3 ani.

Lâna în sine are proprietăți antibacteriene, astfel încât jucăriile nu vor solicita o curățare frecventă. Se pot spăla de mână la 30°C.

Material

  • exterior: 100% lână virgină de oaie. Este lâna care nu a fost folosită niciodată, mult superioară lânii reciclate, fiind mai rezistentă și de cea mai înaltă calitate.
  • interior: 100% bumbac

Înălțime – aprox. 27 cm

Produsele sunt fără plastic sau adaosuri chimice.


În manufactura Saling Naturprodukte se realizează produse din lână de oaie și cosmetice pe bază de lapte de oaie și alte ingrediente naturale din agricultură biologic. 

Săpunurile naturale fine și emoliente vin în forme adorabile de oiță, inimioară sau în variante clasice, îmbogățite cu diverse arome și ierburi tămăduitoare.