Back to School cu super-eroul momentului: igienizantul de mâini


2020

Anul în care igienizantul de mâini a devenit noua little black dress,

unul dintre cele mai trendy și mai universal indispensabile accesorii.

De care avem toți nevoie și care ne poate ajuta, de ce nu, inclusiv să mai estompăm cumva din generation gap, deși pentru copii și adolescenți probabil ar fi mai fun și mai de impact dacă pokémonii sau actorii serialului „Normal People” ar folosi igienizant.

Mai în glumă mai în serios, reînceperea școlii pune pe tapet necesitatea și importanța utilizării igienizantului de mâini.


Dar ce sunt, în fond, igienizanții?

Dacă e să cercetăm rapid alchimia gelurilor sau a spray-urilor care au ajuns să ne însoțească peste tot, constatăm că se pot diferenția, în primul rând, după prezența sau nu a alcoolului în compoziție.

Alcoolul poate varia într-o proporție de 60-95%, în general fiind vorba despre etanol, izopropanol, sau n-propanol. Cât despre produsele fără alcool, acestea se bazează pe clorura de benzalconiu sau agenți antibacterieni cu denumiri care ne vor teleporta direct la orele de chimie. La toate acestea se adaugă agenți de îngroșare, arome și emolienți precum glicerina.

Trecând de la compoziție la eficiență, aceasta are legătură în primul rând, cu aplicarea corectă. Spre exemplu, MÁDARA a ales să inscripționeze pe flaconul igienizantului cele 20 de secunde necesare masării mâinilor după pulverizare, propunerea lor fiind un spray cu 100% ingrediente de origine naturală. Pentru că da, natura și modul inteligent în care alegem să ne bucurăm de beneficiile ei se află oricând la îndemână, chiar și în cazul protecției antibacteriene.

Produsele igienizante naturale, organice, oferă în plus față de cele standard  hidratare și protejare a pielii mâinilor.

Iar alegerea e variată, de la texturi (gel sau spray), până la plantele din compoziție: mioriticii Trio Verde propun un gel pe bază de uleiuri esențiale de mușețel și palmarosa, de la Susanne Kaufmann avem un spray cu arnică și proteine de mătase ideal pentru pielea uscată sau iritată, iar uleiul organic de lavandă este punctul forte al spray-ului marca Dr. Bronner.

Oricât de provocatoare ar fi, împrietenirea copiilor cu gelurile sau spray-urile igienizante nu ar trebui să excludă componenta ludică (aromele plăcute pot fi un plus) care se poate transfera ușor și în tabăra celorlalți super-eroi ai anului: săpunurile.

Când ajungi acasă de la școală și te speli pe mâini cu un săpun super-cremos de la Saling Naturprodukte în formă de oiță sau inimă poți face valuri inclusiv pe Instagram. Ca să nu mai vorbim despre potențialul unui săpun-bufniță cu suc morcovi, unt de cacao și ulei de măsline care poate inspira miraculos rezolvarea unui exercițiu la mate...

Și pentru că aminteam mai sus de beneficiile olfactive ale componentelor naturale și organice prezente atât în igienizanți cât și în săpunuri, încheiem cu un cocktail olfactiv lichid – vanilie, scorțișoară, iasomie (săpunurile YOPE) – sau solid – trandafir, migdale, piersică (săpunurile Rampal Latour) – care ne poate ajuta inclusiv să ne mai credem un pic în vacanță.

Related Products