MIOBIO

Mini Art Print Serendipity | Letting Go

30 lei

Mini art print ilustrat de Doriana Mărășoiu.

- ilustrație digitală
- dimensiune 145x145mm, cu passe-partout aproximativ 2cm
- print ultrachrome pigment pe hârtie premium Olin Regular High White 300 g/mp
- semnate și datate, acompaniate de un plic alb

Doriana Mărășoiu despre Serendipity | Letting Go

„Uneori, unul dintre cele mai senine momente din viață este atunci când găsim curajul să renunțăm la ceea ce nu putem schimba, fie că este vorba despre oameni, credințe, moduri de a trăi, dorințe. În momentul în care realizăm că totul în natură se schimbă și nimic nu durează pentru totdeauna, o pace se instalează în mintea noastră și începem să trăim cu adevărat prezentul și să lăsăm viața să ne surprindă.”

Doriana Mărășoiu este o artistă a cărei experiență în arhitectură i-a influențat foarte mult lucrările vizuale. Portofoliul ei cuprinde lucrări de grafică și ilustrație editoriale, comerciale și de eveniment. Ilustrațiile ei personale sunt caracterizate de atenție la detalii, compoziție echilibrată, eleganță și culori vibrante, pentru a crea imagini de impact, dar totodată poetice și introspective, lucrările ei constituind explorări ale emoțiilor, naturii, arhitecturii și spațiului nostru interior.

La MioBio găzduim cu mare plăcere o selecție de accesorii, mici obiecte de design sau lucruri inedite. Puteți vedea mai multe creații ale Dorianei Mărășoiu pe social media – Instagram @dorianamarasoiu sau Facebook @dorianamarasoiu